Al doilea război mondial a început cu invazia germană a Poloniei în 1939, iar știrile privind munca forțată și violența au început să se răspândească spre Occident. Acest teritoriu a făcut parte din zona maghiară a Imperiului Habsburgic înainte de primul război mondial, iar după încheierea alianței cu Germania, în 1940, Nordul Transilvaniei a fost anexat de către Ungaria.
În acest context consecință, mai mulți naționaliști maghiari au fost plasați în numeroase funcții de rang înalt din regiune. La început, aceste schimbări au fost considerate pozitive de către unii membri ai comunității evreiești, considerând că schimbarea regimului va proteja sau chiar va spori libertățile evreiești. Dar, după ce comunitatea a realizat că introducerearea maghiară la puetere a însemnat și creșterea retoricii și politicii antisemite, starea de spirit s-a schimbat. În acel an, ca o tactică de intimidare și umilință, 40 de evrei și 40 de români au fost obligați să meargă la secția de poliție. Autoritățile maghiare au căutat și au confiscat hrana din casele evreilor, ei fiind că au crescut prețurile pieței prin cumpărări masive de produse. Încă din 1940, șase locuitori evrei din regiune au fost trimiși la lagărele de muncă forțată, iar din acești șase, doar unul a supraviețuit. În 1941, autoritățile maghiare au deportat în vestul Ucrainei o parte din membrii familiilor din Șimleu care nu aveau cetățenia nici unei țări, unde au fost probabil uciși. În 1942, mai mulți bărbați evrei de anumite vârste au fost trimiși la muncă forțată. Cu toate acestea, pentru mulți evrei din Șimleu în această perioadă, viața a continuat în pace relativă. Surse: Aceste informații au la bază detalii din cartea lui Radolph Braham – Encilopedia Geografică a Holocaustului din Ungaria.